OAR_DOBROGEA_alb complet
Search
Generic filters
Exact matches only
Filter by Custom Post Type
Search
Generic filters
Exact matches only
Filter by Custom Post Type

Forum de Patrimoniu

Ordinul Arhitecților din România, în colaborare cu Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România, organizează pe 22, 23 și 25 martie, în mediul online, evenimentul Forum de Patrimoniu, care cuprinde o conferință desfășurată pe parcursul primelor două zile, iar a treia zi va consta într-o dezbatere publică și un vernisaj la sediul Filialei OAR București.Conferința își propune ca, în jurul temei generice a patrimoniului, să aducă laolaltă informații, idei și experiențe contemporane din domeniul conservării și restaurării care abordează domeniul într-un mod holistic și transdisciplinar.Acest eveniment urmărește de asemenea să inițieze o serie de evenimente similare și discuții pe marginea unui subiect care, deși este în centrul discuțiilor și inițiativelor naționale și internaționale în ceea ce privește punerea în valoare a acestuia pentru o dezvoltare sustenabilă a orașelor și comunităților, adeseori este neglijat în practică.

În cadrul Forumului de Patrimoniu vor lua cuvântul arhitecți și specialiști în conservarea și restaurarea patrimoniului arhitectural, ingineri, specialiști și membri ai direcțiilor județene de cultură și ai comisiilor monumentelor istorice. Fiecare prezentare este urmată de o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri. Evenimentul este destinat atât arhitecților, cât și tuturor celor interesați de domeniul patrimoniului.

MODERATORI EVENIMENT

Primele două zile de conferință vor fi moderate de arh. Alexandra Stoica, specialist atestat în domeniul monumentelor istorice.Dezbaterea și vernisajul din cea de-a treia zi, organizate la sediul Filialei Teritoriale București a OAR, vor fi moderate de arh. Iulia Stanciu, membră în Comisia numărul 1 de monumente București, coordonatoarea Grupului de Lucru Patrimoniu al OAR București și inițiatoarea proiectului pentru platforma 112Patrimoniu.

ÎNSCRIERI EVENIMENT

Pentru a participa, vă invităm să vă înscrieți pe platforma ZOOM pentru fiecare din cele trei zile de eveniment. Atenție, linkurile de înscriere sunt diferite pentru fiecare zi:

Ziua 1 – 22 martie
https://us02web.zoom.us/…/reg…/WN_v2laYzDoRwmJ4_SutJegiA.

Ziua 2 – 23 martie https://us02web.zoom.us/…/reg…/WN_PdYjg6WaTNWlW7vobtAxcg.

Ziua 3 – 25 martie
https://us02web.zoom.us/…/reg…/WN_-zVNC_92Rh2Vn34NGRX-9Q.

Dezbaterea din cea de-a treia zi va avea loc tot prin intermediul platformei ZOOM, dar se va transmite și LIVE pe pagina de Facebook OAR.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *